Art. 1357 Noul cod civil Condiţiile răspunderii Răspunderea pentru fapta proprie Răspunderea civilă
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Răspunderea civilă
SECŢIUNEA a 3-a
Răspunderea pentru fapta proprie
Răspunderea civilă
SECŢIUNEA a 3-a
Răspunderea pentru fapta proprie
Art. 1357
Condiţiile răspunderii
(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.
(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.
| ← Art. 1356 Noul cod civil Anunţuri privitoare la răspundere... | Art. 1358 Noul cod civil Criterii particulare de apreciere a... → |
|---|
toate informatiile sunt de mare ajutor,va multumim ca putem sa ne documentam rapid si la subiect.
1. întrucât nu s-a făcut dovada încălcării normelor legale prin practicarea concurenţei neloiale, instanţa de apel a apreciat, în mod corect, inexistenţa faptei ilicite pentru a atrage răspunderea civilă delictuală. Nici cuantificarea unui prejudiciu, chiar necontestat de pârât, nu poate atrage răspunderea acestuia, dacă nu există o determinare culpabilă, prin săvârşirea unei fapte ilicite (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 499/2004, în Dreptul nr. 3/2005, p. 268).
2. Cerinţele legii impun ca persoana care a săvârşit un fapt ilicit să repare integral toate prejudiciile care au rezultat
Citește mai mult
din săvârşirea faptei, indiferent de caracterul lor, fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestora (C.S.J., s. pen., dec. nr. 2073/1992, în Dreptul nr. 7/1993, p. 95).3. Persoana care a cauzat, prin fapta sa ilicită, un prejudiciu este obligată să repare integral dauna, adică reparaţia trebuie să acopere nu numai prejudiciul efectiv, dar şi beneficiul nerealizat de victimă (C.S.J., s. pen., dec. nr. 417/1990, în Dreptul nr. 9-12/1990, p. 243).
4. Repararea prejudiciului trebuie să-i asigure celui vătămat acoperirea integrală a daunelor suferite, restabilindu-se astfel situaţia anterioară faptei prejudiciabile. Partea vătămată are dreptul la despăgubiri corespunzătoare chiar şi în situaţia în care, ulterior producerii accidentului, realizează la locul de muncă aceeaşi retribuţie sau chiar una mai mare, dacă se dovedeşte că, datorită invalidităţii, a fost nevoit să facă un efort în plus care a necesitat cheltuieli suplimentare pentru o alimentaţie mai bogată şi medicamentaţie adecvată (C.S.J., s. civ., dec. nr. 2545/1991, în Dreptul nr. 8/1992, p. 84).
5. Indiferent de împrejurarea că fapta este sau nu infracţiune ori a fost săvârşită cu intenţie sau din culpă, răspunderea pentru repararea prejudiciului este, în principiu, aceeaşi. De aceea, simpla culpă, chiar vina cea mai uşoară, alături de celelalte condiţii, este suficientă pentru angajarea integrală a răspunderii delictuale (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 3602/2005, în J.S.C. 2005, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2006, nr. 129, p. 317).
6. Pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală (directă sau indirectă), cele patru condiţii - existenţa prejudiciului, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia - trebuie întrunite cumulativ (Trib. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 2325/1996, în C.P.J. 1993-1997, p. 152).
7. Şi persoana juridică este îndreptăţită să solicite despăgubiri pentru prejudiciul adus imaginii sale, fiind însă necesar a face dovada întrunirii condiţiilor cerute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale (C.A. Timişoara, s. civ., dec. civ. nr. 348/2011, portal.just.ro).
8. Ocuparea unui imobil-apartament pentru care pârâţii cunoşteau că nu mai deţin niciun titlu, actul juridic fiind anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, şi refuzul eliberării spaţiului justifică antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, în temeiul prevederilor art. 998-999 C. civ. 1864, pentru prejudiciul produs reclamantului, constând în lipsa de folosinţă a apartamentului. Fiind vorba despre un raport juridic născut între două sau mai multe persoane fizice, în legătură cu locaţiunea unui imobil, chiar în lipsa unui act scris care să fie rezultatul acordului părţilor, contravaloarea folosirii efective a spaţiului de locuit nu poate fi decât la nivelul chiriilor practicate pe piaţa liberă, şi în niciun caz la nivelul chiriilor stabilite conform art. 32 din Legea nr. 114/1996 şi art. 26-31 din O.G. nr. 40/1999, care se referă numai la locuinţe închiriate din proprietatea statului sau care s-au aflat în patrimoniul statului (Trib. Constanţa, dec. civ. nr. 59/2010, portal.just.ro).
9. Răspunderea instituită de art. 138 din Legea nr. 85/2006 reprezintă o formă specială a răspunderii juridice. în cadrul judecării unei cereri de angajare a răspunderii personale întemeiate pe prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, trebuie verificate şi condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 C. civ. 1864, în raport de probele aflate la dosar. Antrenarea unei astfel de răspunderi este de neconceput în lipsa culpei - ca element esenţial al răspunderii juridice, fie aceasta delictuală ori contractuală. Simpla afirmaţie a lichidatorului judiciar că s-a omis evidenţierea în contabilitate a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate, bazată pe o verificare superficială a datelor şi actelor societăţii, fără suport probator şi fără dovedirea culpei, nu justifică aplicarea art. 138 lit. d) din Legea insolvenţei (C.A. Târgu-Mureş, dec. nr. 1408/R/2010, portal.just.ro).
10. în ceea ce priveşte condiţiile răspunderii civile delictuale. Curtea a considerat că săvârşirea unei fapte ilicite a fost dovedită, aceasta constând tocmai în utilizarea portretului fără consimţământul persoanei reprezentate, fiind evidentă şi culpa, atât timp cât avea această obligaţie pe care şi-a încălcat-o. în cazul răspunderii civile delictuale nu este necesară existenţa vinovăţiei sub forma intenţiei, fiind suficientă săvârşirea faptei din neglijenţă. Or, chiar prima instanţă reţine că pârâta a publicat din eroare fotografia. Ceea ce nu s-a dovedit în speţă a fost existenţa prejudiciului şi în ce constă acesta. Chiar reclamanta în răspunsul la interogatoriu a recunoscut, la întrebarea dacă publicarea imaginii sale este de natură să aducă atingere demnităţii şi reputaţiei sale, că nu este vorba de demnitatea, ci de imaginea şi reputaţia sa, că ipostaza în care a fost surprinsă în fotografie nu îi prejudiciază imaginea. Reclamanta a mai arătat că prejudiciul constă în aceea că fotografia sa era însoţită de un titlu care se referea la altă persoană, dar nu a arătat concret ce prejudiciu i-a provocat o asemenea asociere. în aceste condiţii, curtea de apel a considerat că simpla recunoaştere a drepturilor reclamantei reprezintă o reparaţie corespunzătoare a încălcării drepturilor menţionate anterior, ţinând cont şi de faptul că pârâta a îndepărtat poza care se afla pe site-ul revistei şi a publicat şi o erată în ziar, cerând şi scuze pentru eroarea produsă [C.A. Bucureşti, s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 223/A/2009, irevocabilă prin dec. nr. 5850/2010 a I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., în O. Spineanu-Matei, Proprietate intelectuală (5). Practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 420).
2. Din cuprinsul art. 1357 rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se impune a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: a) existenţa unui prejudiciu; b) săvârşirea unei fapte ilicite; c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;
d)
Citește mai mult
săvârşirea cu vinovăţie a faptei ilicite prin care s-a cauzat prejudiciul.3. Prejudiciul, ca element esenţial al răspunderii delictuale, constă în rezultatul, în efectul negativ (material sau moral) suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană (C. Stâtescu, C. Bîrsan, TGO, p. 145).
4. Pentru ca dreptul la repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită să ia naştere şi să poată fi ridicată o pretenţie la repararea daunei suferite, se impune ca prejudiciul să fie cert şi să nu fi fost reparat încă (Idem, p. 154-158).
5. Victima şi autorul faptei ilicite cauzatoare de prejudicii pot să convină, pe cale amiabilă, asupra întinderii despăgubirilor şi modalităţii de reparare a prejudiciului. Dacă cele două părţi nu cad la învoială, victima are la îndemână o acţiune în justiţie la despăgubiri, pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat.
6. Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, este definită ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane (C. Stâtescu, C. Bîrsan, TGO, p. 176).
7. Fapta ilicită poate fi considerată ca fiind un act de conduită prin săvârşirea căruia se încalcă regulile generale de comportament în cadrul societăţii, stabilite prin lege. Fapta ilicită implică trei elemente: unul material, altul de natură psihologică şi un al treilea de ordin social. Sub aspect material, fapta ilicită se relevă prin săvârşirea ei, când nu trebuie comisă, sau prin omisiunea de a fi săvârşită, atunci când există obligaţia de a acţiona. Din punct de vedere psihologic, fapta ilicită se relevă prin conduita aleasă: de a acţiona, când este interzis, şi, dimpotrivă, de a nu acţiona, în ipoteza în care trebuie întreprins ceva. în fine, sub aspect social, fapta ilicită se prezintă ca fiind reprobabilă şi societatea în care trăieşte autorul cere sancţionarea acestuia (G. Duroc, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Dimitrie Cantemir, Târgu-Mureş, 2000, p. 65-66).
8. Fapta ilicită se relevă prin aceea că este potrivnică prevederilor legii şi prin săvârşirea ei se încalcă un drept subiectiv sau se aduce atingere chiar unui simplu interes al unei persoane. Fapta ilicită poate îmbrăca forma comisivă (săvârşirea de fapte ilicite şi acceptarea urmărilor lor păgubitoare pentru altul) sau formă omisivă (neîndeplinirea unei obligaţii sau neluarea unei măsuri, atunci când această activitate, potrivit legii, trebuie să fie întreprinsă de o anumită persoană).
9. Pentru determinarea raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, în literatura de specialitate şi în practica judiciară au fost propuse diferite criterii de determinare a faptelor şi împrejurărilor care trebuie să fie reţinute ca fiind determinante în cauzarea prejudiciului: a) criteriul echivalenţei condiţiilor; b) sistemul cauzei proxime; c) sistemul cauzalităţii necesare; d) sistemul indivizibilităţii dintre cauză şi condiţii (M. Eliescu, op. cit., p. 120 şi urm.).
10. Pentru a se putea stabili raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs, se cer a fi determinate câteva elemente de orientare: a) stabilirea unui raport de cauzalitate direct între faptă şi prejudiciu, excluzându-se factorii ipotetici; b) necesitatea selectării faptelor când acestea sunt în concurs, pentru a le identifica pe cele cu rol determinant; c) stabilirea, dacă este cazul, a faptelor ilicite concurente şi a raportului dintre cele comisive şi cele omisive.
11. în dreptul civil, indiferent de împrejurarea că fapta a fost săvârşită cu intenţie sau din culpă, răspunderea pentru repararea prejudiciului este, în principiu, aceeaşi - obligaţia de reparare integrală -, nu se insistă în mod special asupra distincţiei între cele două forme ale vinovăţiei. De aceea, chiar culpa cea mai uşoară, alături de celelalte condiţii, este suficientă pentru angajarea integrală a răspunderii (C. Stătescu, C. Bîrsan, TGO, p. 144).
12. Ca o condiţie a răspunderii civile delictuale, prejudiciul trebuie să fie personal, dar obiectul acţiunii în despăgubire poate fi prejudiciul prin ricoşeu, care prezintă o serie de aspecte specifice. De exemplu, în cazul unui accident corporal, rutier, apar ca un prejudiciu direct şi individual costul spitalizării şi câştigul nerealizat. Concomitent pot să apară şi alte prejudicii, cum sunt: o explozie la instalaţia de gaz care a distrus casa victimei; rănirea în explozie a soţiei victimei, aceasta fiind şi ea spitalizată; lipsa câştigurilor salariale pe perioada spitalizării şi convalescenţei etc. Pentru a recunoaşte dreptul la repararea prejudiciilor prin ricoşeu, se impune să existe o relaţie juridică certă între victima prin ricoşeu şi victima imediată, cum ar fi, de exemplu, obligaţia de întreţinere. O astfel de obligaţie permite să se recunoască un drept la repararea pagubelor suferite de toţi membrii familiei. Legătura poate fi nu numai de rudenie, ci şi de alianţă, de afinitate (I. Turcu, Noul Cod civil, p. 453).
13. Potrivit art. 1258 NCC, „în cazul anulării sau constatării nulităţii contractului încheiat în formă autentică pentru o cauză de nulitate a cărei existenţă rezultă din însuşi textul contractului, partea prejudiciată poate cere obligarea notarului public la repararea prejudiciilor suferite, în condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie" (s.n.).
► „Art. 998. Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara (C. civ. 767,1014,1162,1198,1435, 1483, 1902)";
►„Art. 999. Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa (C. civ. 998)".